Compania vrea un împrumut în euro cu dobândă fixă și cu termen de rambursare de 15 ani, inclusiv 3 ani perioadă de grație pentru restituirea componentei de principal a împrumutului. Prima etapă a proiectului secțiunii românești a conductei internaționale BRUA are un cost total estimat la 560 milioane euro, din care 179 milioane euro vor fi asigurați de către Comisia Europeană.
Operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale Transgaz, controlat de statul român, vrea să angajeze arheologi pentru cercetarea de specialitate a traseelor conductelor noi de transport pe care le are în proiect, printre care secțiunea românească a gazoductului Bulgaria – România – Ungaria – Austria (BRUA), care va lega rețelele de gaze naturale din cele patru state.
Transgaz a început procedurile de achiziții destinate lucrărilor de construire a secțiunii românești a conductei internaționale BRUA. Până acum, compania a lansat licitații pentru cumpărarea de grupuri de comprimare, material tubular, robinete speciale și îmbinări electroizolante monobloc, valoarea totală estimată a contractelor fiind de circa 300 milioane euro, cu TVA inclusă.
Componenta locală a conductei internaționale care va conecta sistemele de transport de gaze naturale ale României, Bulgariei, Ungariei și Austriei (BRUA), în lungime de 528 kilometri, care va traversa 10 județe și va avea costuri totale estimate la 560 de milioane de euro, va trece la o distanță de doar 400 de metri de vestigiile daco-romane de la Sarmizegetusa.
Mai mult, pentru cazul în care proprietarii de terenuri refuză accesul companiilor care realizează lucrările de construcție pe proprietățile lor, un proiect de OUG elaborat de Ministerul Economiei prevede expres că aceste companii pot solicita, cu titlu gratuit, intervenția jandarmilor.